Biserica un cimitir de suflete?

Biserica fără vise și planuri este o biserică fără viitor. 

Biserica unde banul și bunăstarea este temelia ei și nu Cristos, biserica aia se sfârșește în sărăcie și fără valoare. 

Biserica care se mulțumește cu un program de câteva ore, mulțumit de un scaun și o funcție, mulțumit că e membru într-un registru de cult, este o biserică care se minte singură și pică în cap. 

Ne lăudăm cu Duhul Sfânt și biserica se laudă, dar ne-am pus întrebarea dacă Duhul Sfânt se laudă cu noi?

Cineva spunea ca biserica nu e muzeu de sfinți, ci spital de bolnavi spirituali!

Biserica nu e clădirea cu bară de inox la balcon, un porumbel ciudat sculptat pe poarta de la intrare, biserica e locul unde Sfinții lui Dumnezeu se adună și ii aduc laudă și mulțumire, indiferent de modul de închinare, culoarea pielii sau religie!

Biserica are o singură menire, de a popula cerul, cheia e la noi, suntem proprietari ai cerului!

Biserica care stă nepăsătoare, văzând că oamenii din jurul ei mor nemântuiți, nu oferă o mână de ajutor, tace și nu caută modalități cum ar putea mărturisiri vestea bună mai eficienți, e biserica urât mirositoare, ce la capăt de drum e o prăpastie uriașă!

O speranță pentru om!

Omul are nevoie de om. 

Suntem chemați să ne îndemnăm unii pe alții, să ne apreciem, să oferim o bătaie pe umăr sau un zâmbet, să oferim speranță...

Cristos le zice celor 12 ucenici la înmulțirea pâinilor “dați-le voi să mănânce”. 

Cel ce cară poverile fratelui său, acela seamănă cu Cristos.

Cel ce oferă o speranța unui om aflat la înălțimi cumplite gata să pice și să fie ucis, acela seamănă cu Cristos!

Speranță impusă nu există!

A oferi speranță unui om o poți face prin al motiva la un Cristos al miracolelor. 

În lumea unde totul e virtual, până și iubirea, noi toți, Biserica, trebuie să ofere speranță la o viață mai sfântă și liberă ce aduce consecință mântuitoare!

Din nefericire trăim zilele unde predicatorii și preoții nu oferă speranță și un “hai băi că se poate, mergi mai departe!”

Noi încercăm să ne luptăm și să evanghelizăm în afara graniței, pe când vecinii noștri mor in depresii și anxietăți!

Nu există bucurie mai mare decât atunci când întinzi o mâna, Dumnezeu să ți-o umple, când tu ești căzut la pământ să vină altcineva să facă la fel cum ai făcut tu.

De unde știu că există Dumnezeu?

Nu există nici un popor și nici un trib pe acest pământ în care oamenii să nu creadă oarecum într-un Dumnezeu, un Duh sau o Ființă care le este superioară. 

Acest lucru este clar și valabil și pentru cel mai inferior sau superior trib din junglă, care niciodată nu a avut vreo cultură sau legătura cu Evanghelia. 

Cum vine asta?

Noi toți avem capacitatea rațională de a deduce din lucrările minunate ale creației vizibile pe Creatorul invizibil. 

Nimeni nu crede că o mașină, un ceas, sau chiar un nasture pot fi apărute de la sine. 

De aceea scrie Pavel: 

“Căci cele nevăzute ale Lui, atât puterea Lui veșnică, cât și Dumnezeirea Lui, au fost văzute limpede de la crearea lumii, fiind înțelese în cele făcute de El. 

Așa că ei sunt de nedezvinovățit.” 

(Romani 1:20)

Din creație putem logic să aflăm că există Dumnezeu și putem să tragem concluzii asupra puterii și bogăției Lui de idei, dar nu și asupra caracterului, felului Lui intim de a fi ( de exemplu dragostea, viață, îndurare)... pentru aceasta ne este dată Biblia!

Este Dumnezeu nedrept?

Trăim într-o lume în care domină nedreptatea şi suferinţa. 
Inegalitatea în faţa nenorocirii este un fapt pe care îl primeşti aşa cum este sau, dimpotrivă, te face să te răzvrăteşti.
Şi, cum trebuie găsit un vinovat, cine va fi pus pe banca acuzaţilor? 
DUMNEZEU, socotit nici mai mult nici mai puţin responsabil principal al oricărei suferinţe omeneşti.
Se aude această întrebare, care nu este decît o sărmană scuză a necredinţei sau a necunoştinţei. 
Dacă Dumnezeu este dragoste, aşa cum spune Biblia (1 Ioan 4.8,16), cum se face că nu ocroteşte pe creaturile Sale de loviturile soartei? 
De ce, de exemplu, permite El omorîrea unor copii nevinovaţi, asuprirea şi violenţa care fac atîtea victime în toată lumea, sărăcia de nedescris din unele ţări şi risipa neruşinată din altele? 
S-ar înţelege apoi ca Dumnezeu să pedepsească pe cei care-L insultă, să lovească pe cei necinstiţi, imorali şi răufăcători, dar cel puţin să-i cruţe pe cei nevinovaţi şi pe fiinţele fără apărare!...

Biblia ne spune că adevărata cauză a tuturor relelor omenirii este păcatul. 
Prin păcat, suferinţa şi moartea au intrat în lume.

Şi ştii care a fost cea mai mare nedreptate din toate timpurile? 
Crima omenirii care a răstignit pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, atunci cînd a venit plin de dragoste ca să mîntuiască făpturile Sale.

Dumnezeu este peste tot, El nu vine și nu pleacă!

Dumnezeu este pretutindeni.

El nu vine și nu pleacă. 

El este marele EU SUNT! 

Isus a zis că închinarea pentru Dumnezeu nu trebuie limitată la un loc anume sau la un timp anume. 

Femeia din Samaria a vrut să știe care era locul potrivit pentru închinare – Ierusalimul sau un munte din apropiere. Această întrebare a fost subiectul unei controverse aspre din zilele acelea, iar femeia s-a gândit că aceasta este o oportunitate de aur pentru a obține răspunsul unui profet. 

Isus a răspuns întrebării ei într-un mod în care nu se aștepta.

El a zis: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim... Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. ” (Ioan 4 : 21, 23). 

Cât de diferite ar fi viețile oamenilor dacă ar recunoaște faptul că o altă lume este cu ochii pe ei! Chiar să știe și că îngerii sunt aproape. (Psalmul 34 : 7) Mai mult decât prezența îngerilor este prezența lui Dumnezeu care vede totul, observă totul și înregistrează totul. Nu putem ascunde nimic de El. 

„Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11 : 6).

Secretul victoriei asupra ispitei!

Toți trebuie să ne confruntăm cu ispitele, așa cum a făcut și Hristos. 

Nu avem nimic de câștigat dacă singuri ne așezăm în fața ispitei. 

De aceea, Hristos ne-a învățat să ne rugăm: „și nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău”. 

Aici este anticiparea divină și eliberarea de cel rău înainte ca acesta să ajungă la noi.

O tânără mamă creștină a învățat secretul conducerii protective a lui Dumnezeu. Rugăciunea a devenit o parte foarte importantă din viața ei și a ajuns foarte sensibilă față de călăuzirea Duhului Sfânt. Trăirea zilnică în Duhul a rezultat în rugăciunea făcută la timp pentru a preveni tragedia din viața copilului ei. 

Aceasta este mărturia ei:

„Într-o zi de toamnă, chiar înainte de începerea anului școlar, o mare teamă a cuprins brusc inima mea. 

Ceva tragic urma să se întâmple. 

Știam că unul din copiii mei este în pericol. Aceasta a fost o experienţă nouă pentru mine, pentru că am avut parte doar de fericire de când am fost salvată. 

Am realizat că aceasta era o avertizare de la Dumnezeu așa că am început să mă rog. Alinarea a venit și o mare pace m-a cuprins. M-am ridicat și am mulțumit lui Dumnezeu.

Când mi-am văzut copiii alergând pe stradă, am ieșit la poartă ca să îi întâmpin. În timp ce veneau, una din fete a zis că micul copil al vecinilor noștri tocmai a fost lovit de o mașină.

Copilul meu mai mic, Johnny, a venit cu o expresie nedumerită la mine și mi-a zis: „Mamă, mașina aceea m-ar fi lovit și pe mine, pentru că am traversat strada împreună, dar mașina a mers atât de repede că vântul de la mașină m-a luat și m-a împins din stradă.” I-am zis că a fost mâna lui Dumnezeu care l-a mutat din calea pericolului.”